PARINTELE SAVATIE: TACEREA IERARHILOR

• Blogul parintelui Savatie: Tăcerea ierarhilor

“(…) Cu excepţia cîtorva cazuri separate de prezenţă socială, ierarhia trăieşte ca şi cum nu ar fi. Singurul scop al ei pare să rămînă acela de a veghea ca nu cumva vreun călugăr sau preot rătăcit să apară cu vreo declaraţie incomodă pentru mai-marii acestei lumi.

Dar nu numai că nu se resimte o prezenţă activă a Bisericii în polemicile societăţii, ci pînă şi trecutul Ortodoxiei pare să fie din ce în ce mai incomod. Observăm că, fără nici o hotărîre oficială, s-a recurs la cenzurarea cărţilor de cult, cum ar fi cazul Slujbei Prohodului, dar şi a slujbelor Învierii Domnului din care sînt omise referirile la evrei ca ucigaşi ai lui Hristos, [1] după modelul acceptat de papa Ioan Paul II, [2] care, la insistenţa evreilor, a ajuns să editeze o variantă „politic corectă” a Evangheliei. Evreii trebuie să înţeleagă că Evanghelia nu este un document care vine să le reproşeze uciderea lui Hristos în vederea unor posibile despăgubiri, după modelul Holocaustului, ci este o carte care, dincolo de realismul ei istoric, interesează pe creştini în primul rînd pentru înţelesurile ei spirituale.

(…)

Sub pretextul actualizării limbii liturgice asistăm, de fapt, la un proces de urîţire voită şi golire de sens a slujbelor ortodoxe. Toate aceste aşa-zise „diortosiri” poartă aprobarea Sfîntului Sinod, iar faptul că fiecare nouă ediţie o anulează pe precedenta, arată sau că Sfîntul Sinod nu-şi face bine treaba, sau că intenţionat a pornit această campanie de modificare a cărţilor de cult pentru a le lipsi, în cele din urmă, de identitate.

Decizia prin care ierarhilor li se interzice să-şi pună binecuvîntarea pe cărţile care apar altundeva decît în eparhia lor pare să facă parte din acelaşi sistem de blocare a Ortodoxiei. Unii ierarhi, arătînd bunăvoinţă şi bunăcredinţă, binecuvîntau cărţi considerate „incomode” care apăreau la editurile particulare din ţară. Aceşti puţini au fost şi ei legaţi la mîini prin invocarea acestei găselniţe care nu are nici un suport canonic. Cum poţi împiedica o carte să depăşească limitele geografice ale unei eparhii? Poate că Patriarhia va „binecuvînta” raiduri şi percheziţii pe la casele creştinilor pentru a depista cărţile „interzise”? Oare nu este clar că predica a căpătat alte proporţii şi nu poate fi limitată geografic, că o carte a unui episcop sau a unui preot ortodox ajunge să circule în lumea întreagă? Această interdicţie are menirea de a controla totul, dar, în realitate, denotă multă neputinţă.

Urmărind tăcerea orchestrată a ierarhiei, într-o vreme cînd sînt atîtea de zis, nu poţi să nu te întrebi ce se întîmplă de fapt? Dacă semnalele de mai sus nu ar fi existat, dacă nu ar fi existat ordine de tăcere, am fi putut crede că totul nu este decît obişnuitul conformism balcanic. Însă avem toate semnele unei epidemii care în Occident face ravagii de cîteva decenii.

Nu vreau să citesc în biserică dintr-o Evanghelie „politic corectă” şi nu vreau ca în Seminariile de mîine să se predea Biblia tîlcuită de homosexuali. Am, oare, acest drept?

Acum, pentru că am spus toate aceste cuvinte, îmi vin în minte toţi ierarhii pe care i-am cunoscut, căci nu sînt puţini şi îmi dau seama că fiecare dintre ei m-a impresionat şi chiar m-a marcat într-un fel sau altul. Mă întreb ce sau cine poate să reducă la tăcere pe aceşti oameni ai lui Hristos? Pot spune că simpla lor amintire mă umple de căldură şi de nădejdea că lucrurile pot sta şi altfel. Ştiu, într-o zi va fi altfel, şi ziua aceea va fi mai bună pentru noi toţi”.