Financial Times: Lumea se indreapta catre un guvern mondial (Noutati 9 decembrie 2008)

9-12-2008 3 minute Sublinieri

ACTUALIZAT!

lume-cu-lacat.jpg

Aparitia unui “guvern mondial” este mai aproape decat oricand, datorita reusitei sistemului comunitar european, aparitiei unor probleme globale precum criza economica, incalzirea climei si razboiul impotriva terorismului, scrie “Financial Times”. In opinia cotidianului, modelul Uniunii Europene, unde functiuneaza la nivel suprastatal o Curte Suprema, un Parlament, o moneda si o forta militara, ar putea fi adoptat la nivel mondial.

“Financial Times” considera ca presedintele ales, Barack Obama, este mult mai deschis catre forme superioare de colaborare la nivel mondial decat a fost predecesorul sau George W Bush. “Cand singura superputere a lumii isi restrange puterea si abilitatile de buna voie prin standarde de comportament stabilite international, trimite un un mesaj clar ca exista reguli care merita urmate”, a scris viitorul presedinte al Statelor Unite in cartea sa “Audacity of Hope”. In opinia cotidianului citat, aceaste idei si faptul ca a numit-o ambasador la ONU pe Susan Rice, un consilier apropiat, dovedeste atasamentul lui Obama fata de Natiunile Unite. O mostra de idei vehiculate in cercurile lui Obama este oferita de un raport recent al Managing Global Insecurity (MGI), care-i include in grupul sau mic de consiliere pe John Podesta, omul care conduce echipa de tranzitie a lui Obama, si pe Strobe Talbott, presedintele Brookings Institution, din care s-a ridicat Susan Rice. Raportul cere infintarea unui inalt comisar al ONU, care sa se ocupe de problema terorismului, crearea unui pachet de legi internationale, care sa reglementeze problema schimbarilor climatice si infiintarea unei forte de mentinere a pacii de 50.000 de oameni, care sa se afle sub controlul direct al Organizatiei Natiunilor Unite. Cu toate acestea, datorita faptului ca in Statele Unite oamenii tind sa puna mana pe arme cand aud asemenea idei, raportul nu vorbeste despre un “guvern mondial” ci despre o “guvernare mondiala”. Europenii considera insa ca nu este nici o diferenta intre cei doi termeni. Jacques Attali, consilierul presedintelui Frantei, Nicolas Sakozy, a explicat ca termenul “guvernare mondiala” este un eufemism pentru “guvern mondial”. Concluzia cotidianului este ca un guvern mondial nu are sanse sa apara decat daca este creat intr-o maniera anti-democratica, pentru cele mai multe proiecte pentru crearea unor institutii suprastatale au fost blocate prin referendum. Totusi, daca ar fi infiintat “guvernul mondial” ar presupune adoptarea unor caracteristici statale la nivel international, cu un set de legi universal valabile si obligatorii, lucru de care lumea actuala, dominata de un sistem anarhic in care statele – entitati suverane egale – se lupta pentru putere, este foarte departe. (sursa: ziua.ro).

***

 181.gif

Credinciosii spun ca patriarhul se simtea foarte bine, deci nu avea mina unui om care urma sa moara peste putin timp. Asa a aparut varianta accidentului rutier, iar de-aici pana la asasinat nu mai era decat un pas: patriarhul era un conservator, iar ecumenistii nu ar mai fi avut rabdare sa plece in mod natural. Fata defunctului a fost mereu acoperita cu un voal alb, motiv de alte banuieli din partea supusilor, dar asa este traditia ortodoxa. Patriarhul a fost de doua ori in moarte clinica. A suferit un atac de cord in 2002, la Astrahan, si s-a tratat un an intreg. Pe 25 aprilie 2007, in timpul inmormantarii lui Boris Eltin, a facut un al doilea atac de cord. Atunci s-a internat in Elvetia, in stare foarte grava. La fel ca acum, Patriarhia de la Moscova a pastrat prea multa vreme tacerea. La fel ca in jurul mortii lui Teoctist, inca se asteapta rezultatele oficiale oferite de o comisie medicala cu privire la motivul decesului. Faptul ca Teoctist a ajuns pe masa de operatie fara o pregatire prealabila si ca anestezistul ar fi venit la lucru dupa o paranghelie crunta nu par sa mai deranjeze pe nimeni, dupa ce comisia medicala a dat un comunicat greu de sensuri. Teoctist s-a operat de prostata si a murit de… inima. Pentru Aleksei al II-lea se asteapta inca un raport medical. Din cauza secretomaniei, rusii obisnuiti nu mai cred in varianta oficiala. La fel ca romanii.

Afacerile si tentatiile ecumenismului


Sincretismul religios se manifesta tot mai agresiv si in Rusia, iar Kirill este vazut ca principal sustinator al ecumenismului. Biserica devine tot mai importanta in Rusia, dupa prabusirea comunismului. Unii l-au acuzat pe Teoctist de colaborarea cu legionarii sau cu Securitatea. Rusii sustin ca Aleksei al II-lea a fost racolat din anul 1958, cu numele de cod Drozdov. Preotul Gleb Iakunin, disident si aparator al drepturilor omului, care a studiat arhivele KGB, sustine ca toti episcopii erau racolati de serviciile secrete. “Toti erau informatori, dar Aleksei excela. Era foarte activ in exercitarea acestei profesii”, spune Iakunin. Ksenia Dennen, sefa Institutului Kestin de la Oxford, crede ca era ceva normal. “Era singurul mod in care Biserica putea supravietui ca organizatie legala”. Pe langa mitropolitul Kirill, printre pretendenti la tronul patriarhal ar mai fi mitroplitul Kliment de Kaluga, mitropolitul Filaret de Minsk  si arhiepiscopul Feofan de Stavropol. Cand prelatii au inceput sa cante “Vesnica pomenire!”, Kirill a lesinat. Are 62 de ani. Dupa numele de mirean Vladimir Mihailovici Gundiaev, mitropolitul Kirill are aura unui ecumenist sadea. S-a nascut la Leningrad, la 20 noiembrie 1946. Ii plac afacerile si nu le ocoleste pe dreptcredincioase, fiind foarte cunoscute relatiile sale cordiale cu Lidia Mihailovna Leonova, fiica unui activist din Leningrad. Fiindca se cunosc de 30 de ani, pe numele ei s-au inregistrat mai multe firme. El era un fel de “ministru de externe” al Patriarhiei Ruse. Astazi, un sinod extraordinar va stabili data alegerii noului patriarh
“.

***

Bază de date europeană pentru facilitarea transplantului de organe – VIDEO

Europa creează zone „protejate” de organismele modificate genetic

Internetul – spaima părinţilor

Majoritatea româncelor fac sex înainte de 18 ani

Despre chestiunea legionară

Despre chestiunea legionară (2)

Despre chestiunea legionară (3)


Categorii

Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare